Măsurile Ministerului Finanțelor cu privire la bugetul statului

„Este foarte important să găsim sursele de finanțare a acestui deficit. Și aici din nou, faptul că am reușit să deblocăm relațiile cu FMI ne asigură accesarea unor tranșe. Plus la aceasta planificăm contractarea unui împrumut din partea României și este planificat rectificarea bugetului pentru motivarea deficitului bugetar. 

Aceasta lege a salarizării, care ne costă mult mai mult decât a fost planificat, are consecințe pe termen lung. Și aici am elaborat anumite propuneri pentru măsuri fiscale, menite să mobilizeze resurse financiare pentru bugetul pentru 2020. [...]

Viziunea noastră a fost ca în primul rând a fost să anulăm anumite decizii proaste ale guvernării precedente sau care duceau la contrabandă și încălcări. A treia categorie este anularea unor scutiri fiscale și a treia categorie este mobilizarea resurselor care sunt menite să asigure o echitate fiscală”. 


În prima categorie se include și legea privind magazine Duty Free, care a fost adoptată săptămâna trecută. „Vom elimina scutirile de impozite la produsele petroliere comercializate în zonele de control vamal și vom elimina unele consecințe ale amnistiei fiscale.

De asemenea vom anula facilități fiscale, care nu au un scop de echitate socială sau de promovare a unor obiective de dezvoltare: anularea scutirilor la jocurile de noroc, anularea tichetelor de masă, eliminarea cotei reduse de 10% la TVA la sectorul –hotele, restaurante și hotele; majorarea accizelor de tutun tăiat fin și produselor de tutun heat not burn. 

Vom lua măsuri pentru extinderea bazei de impozitare, bazei de capital, la 100% pentru persoanele juridice și 50% la persoanele fizice. Vorbim pentru majorarea taxelor pentru poluarea de mediu – va crește cu 50% la taxa de plastic”. 


„Să fie clar, era un soi de amnistie, dacă Serviciul Fiscal estima sub forme indirecte, dacă persoana a declarat mai puține venituri, până la 500 de mii de lei, nu plăteai impozite. Noi eliminăm această prevedere. Vom elimina scutirea personală pentru veniturile anuale pentru persoanele fizice. Deci, persoanele care au lunar 20 de mii de lei, nu vor mai beneficia de scutire personală. Acestea sunt măsurile pe care le planificăm pentru asigurarea stabilității bugetare. Noi vom merge cu modificarea bugetului, inclusiv cu propuneri de modificare a unor acte legislative, inclusiv codul fiscal și vamal.” 


Știrea se actualizează.


Natalia Gavriliță, în cadrul unei conferințe de presă.