Interviu cu Daniela Secinshii - sufletul Proactive

Vezi aici 👇

Cum a apărut ideea Proactive?

Hm, pe lung sau pe scurt?
De fapt, foarte simplu. Fiind la CCI organizam și acolo instruiri pe diverse domenii, mai mult pentru antreprenori și mă vedeam pe partea cealaltă a baricadei – adică în postura de femeie de afaceri. Atunci nu înțelegeam ce mă așteaptă. Deci, într-o zi am decis că deschidem un ONG – și vom realiza proiecte sociale, trebuia să sune „Contabilitate pentru mămici cu pici”, am aplicat chiar și la un proiect de finanțare, dar nu am câștigat și a fost cel mai bine ce putea să se întâmple la moment. Tocmai când credeam că am căzut, de fapt am găsit soluția de a mă ridica. Am obținut cheia succesului “motivația”. Exact în acele zile am fost la un eveniment organizat de câțiva fondatori JCI (a cărei organizație sunt și eu membră) și un speaker mi-a oferit exact soluția pe care o căutam, prin prezentarea unei forme de finanțare a afacerii.
Zis și făcut! Exact în aceiași zi am început să mă dedic ore în șir organizării primului seminar. Am reușit să adun cu greu 7 participanți, deoarece nu ne știa nimeni și nu ne dădea mare încredere sau importanță.
Prin muncă asiduă, lucrând de acasă și oferindu-mă până la ultima părticică de energie, am atins scopul.
Acum avem peste 2000 de clienți mulțumiți și nu încetăm să creștem!

Care sunt misiunile și valorile companiei?

Misiunea noastră este de a ajuta companiile și economia să crească pregătind contabili și manageri profesioniști. Ne dorim ca toți să aibă acces la informație veridică și educație financiară pe măsură. Disciplina financiară este foarte importantă nu doar pentru un contabil, dar și pentru oamenii în general pentru a se realiza profesional.

Ce programe aveți ?

  • În general, activitățile noastre se împart în:

  • Instruiri offline: seminare, cursuri, training-uri corporative în domeniile: contabilitate, finanțe, fiscalitate;

  • Consultanță – curățenie în contabilitate, mini-auditul afacerii, răspuns la întrebări de la un expert la companie; 

  • Instruiri online – 1 la 1 cu formatorul, pe toate domeniile, precum excel, contabilitate și 1C, TVA etc.

Cine este Echipa?

Echipa mea îmi este familie, pe bune. Petrecem foarte mult timp împreună, ne ascultăm, ne respectăm, ne distrăm și realizăm lucruri deosebite. Sunt deschisă cu toți membrii, le ofer libertate și accept ideile/conceptele fiecăruia. La început am lucrat singură, multe sarcini erau externalizate, precum contabilitate&hr spre exemplu (chiar dacă pare absurd), marketing, foto, management financiar, logistică etc. făceam singură. Asta a durat cam vreo jumătate de an ca mai apoi să vină o fetiță la noi în echipă și încă una, curent ajugând la 4 angajați și avem la board mai mult de 10 formatori cu care lucrăm în bază de contract.

Care e categoria de clienți cărora vă adresați?

În mare parte contabililor, dar interacționăm mult și cu manageri prin anumite proiecte cum sunt “Finanțe pentru directori”, “Start-UP Training și “Business Excel”.

 Cum e să menții armonie în viața personală și companie? 

Recunosc că activitatea din oficiu mă acoperă și uneori nu îmi dau seama cum fuge timpul. Astfel, ne oferim în totalitate la birou, ca să fim productivi. Dar știm să ne bucurăm de momentele unice în familie. Avem un “mic șef” în casă care ne amintește de valorile vieții și nu ezităm să petrecem timp calitativ împreună. 

Ce sfaturi ai da tinerilor antreprenori?

Să acționeze! Să identifice un talent, o calitate a sa pe care o poate monetiza și să o transforme în valoare pentru societate. Să fie perseverenți și corecți. Cred că în termen îndelungat trăiesc afacerile cărora le pasă de clienți, care acționează integru și nu se gândesc doar la îmbogățire imediată, dar încearcă să schimbe mediul în care trăiesc în mai bine.

Daniela Secinshii

Director și fondator PROACTIVE Consulting